Incontinenta: copilul tau se “scapa” pe el?
O situatie dintre cele mai neplacute, chiar frustranta, atat pentru copil, cat si pentru parinti, este aceea in care copilul “face pe el”. Atunci cand se “scapa” urina, avem de-a face cu ceea ce medicii numesc enurezis, iar cand murdareste lenjeria cu materii fecale, encoprezis.
Enurezisul este mai frecvent si inseamna eliminarea involuntara a urinei, se intalneste mai ales la baieti si apare dupa varsta de 5-6 ani. Este clasificat in: enurezis primar (copilul nu a avut niciodata control sfincterial pe o perioada de 3-6 luni), enurezis secundar (copilul urineaza involuntar dupa ce o perioada a avut control sfincterial), nocturn (copilul urineaza involuntar in timpul somnului mai des de o data pe luna), diurn (copilul urineaza involuntar in timpul zilei). Pentru a putea combate enurezisul trebuie mai intai identificata cauza lui. In mare, cauza poate fi organica (adica, prezenta unei boli care provoaca incontinenta urinara) sau psihologica. Numai medicul poate stabili daca enurezisul este consecinta unei patologii sau a unor frustrari de natura emotionala. Incontinenta patologica va fi tratata, prin urmare, concomitent cu afectiunea care a provocat-o, dar – nu de putine ori – va puteti confrunta cu enurezisul la copilul dumneavoastra atunci cand el sufera din cauza angoasei scolare, schimbarea locuintei sau a gradinitei /scolii, separarea parintilor sau frustrari si insuccese.
In afara situatiilor cand este implicata o alta patologie, va puteti ajuta copilul sa depaseasca aceasta situatie urmand sfaturile psihologului. Astfel, tratamentul psihologic propune modificarea vechilor obiceiuri. Copilul incepe sa faca exercitii pentru a se abtine cat mai mult de la urinat, pentru a-si intari sfincterele si pentru a mari capacitatea vezicii urinare de rezervor. Tot pentru antrenarea sfincterelor, copilul intrerupe jetul de cateva ori, in timpul urinarii. Este recomandat ca inainte de culcare, cu doua ore, copilul sa nu mai bea lichide. Exact inainte de a se culca, copilul trebuie sa mearga la toaleta, iar dupa ce adoarme, la o jumatate de ora, trebuie trezit pentru a merge la toaleta si a constientiza actul mictiunii. Copilul va trebui sa-si spele singur lenjeria pe care a murdarit-o si sa schimbe patul (in cazul enurezisului nocturn). Foarte eficienta este “alarma” (exista niste chilotei speciali care au o sonerie ce suna in momentul in care chilotul se uda) care il trezeste pe copil cand urineaza si astfel copilul invata sa se trezeasca inainte de a se goli vezica. Pentru a obtine stimularea dorintei copilului de a fi uscat este bine ca atunci cand acesta se pastreaza uscat sa fie recompensat si sa primeasca laude sincere.
In general enurezisul trece de la sine intre 6 si 10 ani si sunt foarte rare cazurile cat persista dupa 16 ani. Tratamentul medicamentos poate fi recomandat de medic in cazul in care copilul are mai mult de 7 ani si daca terapia psihologica nu a dat rezultate. Medicamentele nu sunt o metoda de vindecare pentru enurezis, dar copilul care merge intr-o excursie sau doarme peste noapte in alta casa se simte mult mai in siguranta daca le are la indemana. Unele medicamente maresc capacitatea de stocare a urinei la nivelul vezicii urinare, altele ajuta rinichii sa produca mai putina urina.
Parintii trebuie sa discute deschis cu copilul despre aceasta problema. Trebuie sa-l asigure ca nu este bolnav si ca aceasta problema a lui se va rezolva. Copilul trebuie laudat si recompensat atunci cand reuseste sa se pastreze uscat iar cand se uda nu ii vorbiti urat, nu il pedepsiti si nu il acuzati. Daca veti proceda asa, in timp copilul va dezvolta complexe de inferioritate. Discutati cu el cat mai sincer fara sa il blamati sau sa il faceti sa se simta mai vinovat decat se simte.
Encoprezisul este, cum spuneam, incontinent materiilor fecale. Cei mai multi copii isi pot controla defecatia si pana la varsta de 3-4 ani sunt invatati cu toaleta. Problemele de control intestinal pot duce la murdarirea patului, ceea ce cauzeaza frustrare si manie copilului, parintilor, profesorilor si altor persoane importante din viata copilului. In plus, dificultatile sociale in cazul acestei probleme pot fi severe- adesea copilul este batjocorit de prieteni si evitat de adulti. Encoprezisul poate duce la scaderea stimei de sine la copil. Ca si la enuresis, encoprezisul poate fi consecinta unei patologii cum sunt constipatia cronica si boala Hirschprung, dar poate avea si alte cauze. Copii cu dizabilitati, de exemplu, pot avea dificultati in a ajunge la toaleta sau in a se curate singuri. De multe ori, insa, encoprezisul are cauze emotionale si poate fi contracarat prin sprijin psihologic. Daca medicul de familie nu a identificat afectiuni care provoaca incontinenta fecalelor, urmatorul pas este evaluarea copilului de catre psihiatru/ psiholog/ psihoterapeut. Psihoterapeutul sau psihiatrul vor trece in revista rezultatele evaluarilor medicale si astfel pot decide ce probleme emotionale contribuie la encoprezis.
Encoprezisul poate fi tratat printr-o combinatie de metode educationale, psihoterapeutice si comportamentale. Cei mai multi copii cu encoprezis pot fi ajutati, dar progresul poate fi lent si psihoterapia poate fi de durata. Tratamentul cat mai timpuriu al encoprezisului poate impiedica si reduce suferinta sociala si emotionala a copilului si familiei.
